Minuni ale Sfintei Cuvioase Parascheva

14.10.2019

Dragii mei,

În primul rând aș dori să încep prin a cere iertare Sf. Cuvioase Parascheva pentru că am amânat atât de mult timp a împărtăși și altora aceste lucruri trăite de familia mea și care arată cât de mare este ajutorul pe care sfinții lui Dumnezeu îl oferă neîncetat oamenilor.

Sunt medic, tatăl meu este de asemenea medic, iar pentru cei care se îndoiesc de veridicitatea celor spuse aici, o să îi rog să o probeze prin solicitarea confirmării de la părintele paroh al Bisericii „Sf. Vineri-Nouă” Basarab, sau de la părintele capelei „Sf. Parascheva” a Spitalului Clinic „Prof. Dr. Theodor Burghele”. Primul dintre ei îmi este și duhovnic și cunoaște foarte bine toate detaliile.

Știți că exista acea vorbă care circulă și spune că „nu noi îi alegem pe sfinți, ci ei ne aleg pe noi”. Privind retrospectiv la nenumăratele binefaceri primite de familia mea de la Dumnezeu, care s-au întâmplat să aibă loc în mari zile de sărbătoare sau praznice de sfinți, tind să cred acest lucru. Fiind atât de multe exemple, statistic, îmi este greu să cred că ar putea fi vorba doar despre o simplă potrivire, de coincidență.

Familia din partea tatălui a avut dintotdeauna o mare evlavie către Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași. Tatăl meu îmi povestea că bunicii și mama lui s-au închinat de când se știu la icoana care întruchipează chipul Sfintei Cuvioase Mucenițe Paraschevi. Aceasta icoană a moștenit-o pe rând fiecare generație și toți am avut-o la suflet.

Vă voi relata mai întâi o întâmplare de pe vremea străbunicilor. Casa unde era pusa la loc de cinste această icoană, era una de țară, din Moldova, unde oamenii obișnuiau să doarmă afara pe timpul verii pe un fel de prispă mai mare, având deasupra o streașină. Acolo deci într-o noapte se odihnea străbunicul, iar străbunica mea și tatăl meu care avea pe atunci 4 ani, dormeau într-o altă cameră numita în acea zona „chiler”, aproape și ea de exterior. Camerele „de la deal”, adică de la stradă era de oaspeți, în care își păstrau toate lucrurile de valoare și în care intrau rar. În noaptea de care vă povestesc, străbunicii aud la un moment dat niște scârțâituri de roți de căruță. Se trezesc, iar când se dezmeticesc realizează că tocmai au fost „călcați” de hoți, care furaseră practic tot din cele doua camere de oaspeți, nerămânând decât paturile cu scândurile goale. Mai mult, la căpătâiul bunicului, lângă prispă, au văzut un morman mare de chibrituri scăpărate, semn că hoții au fost cel puțin doi, dintre care unul sau mai mulți furau, iar unul îl păzea pe bătrân, aprinzând periodic chibrituri pentru a verifica dacă se trezește. Puțin mai încolo de căpătâiul lui găsesc barda, care altfel nu stătea decât la locul ei și niciodată în drum, pentru a nu fi la îndemâna copiilor. Deci cel mai probabil hoțul ținea barda deasupra capului bătrânului pentru a-i aplica lovitura fatala, sau pentru a anihila pe oricine s-ar fi trezit din casa și s-ar fi opus sau ar fi făcut zarvă. S-ar putea pune întrebarea: cine „l-a păzit” pe bătrân ca să nu se trezească în acest timp? Este greu de închipuit că cineva să nu se deștepte, când la căpătâiul lui se scapără un pumn de chibrituri. Să admitem însă că aceasta ar fi de fapt doar o simpla „potrivire”, sau o speculație nedemnă de luat în seamă.

În urmă cu mai bine de 20 de ani părinții mei treceau prin niște momente grele, pentru că aveam probleme mari cu casa în care locuiam pe atunci și trebuia să ne găsim rapid un alt loc în care să ne mutăm. În acest context, ai mei au tot încercat să găsească un bătrânel sau o bătrânica, dispus(ă) să ne lase să locuim la el (ea), iar noi să îi oferim îngrijire și orice alt sprijin pe tot restul vieții. Din păcate, în toate cazurile lucrurile se sfârșeau prost, pentru că mai devreme, sau mai târziu se răzgândeau, lucru de altfel de înțeles la bătrâni. Vă imaginați cât de suparăți și de deznădăjduiți erau părinții mei, mai ales că trebuia să ne mutăm repede. Dând deci zvon în stânga și-n dreapta dacă s-ar găsi un astfel de om de suflet care să ne ajute, într-una dintre zile, o pacientă de-a tatălui meu, tocmai plecase de la cabinetul unde lucra tatăl meu, luând tramvaiul către casa. Întră în vorbă cu o femeie străină care stătea lângă ea în tramvai și având suflet bun, îi povestește cu empatie necazul doctorului, timp în care vecina ei de drum nu a scos nici un cuvânt, ci doar asculta. Când să coboare, i-a zis doar atât: „spune-i doctorului să vina la adresa din strada … nr …”. Atât i-a trebuit pacientei, care s-a întors în grabă să povestească doctorului întâmplarea. Reacția tatălui inițial a fost una de respingere – „nu mai vreau doamna Sorica să mai cunosc pe nimeni, am avut atâtea experiențe nefaste, încât cred că de fapt astăzi nici nu se mai pot găsi așa bătrâni, care sa fie capabili de reciprocitate în cuvânt și faptă”. „Dar ce pierdeți d-le doctor dacă vă duceți, nu se știe, Dumnezeu e mare, duceți-vă cât mai curând” a răspuns doamna S. Pana la urma ai mei, după ce s-au consultat și după o serie de ezitări, s-au dus. Ce va pot spune, este că după ce au intrat la bătrânică, s-au recomandat și și-au spus păsul, aceasta i-a privit din cap până în picioare și aducând actele casei, le-a pus în brațele părinților mei, zicând: „Maică, nu știu de unde îmi vine încrederea aceasta, dar eu vă văd oameni buni și o să vă ajut. Iată, acestea sunt actele casei, luați-le și faceți cum credeți de cuviință, de mâine dacă vreți puteți să începeți construcția”. Fără nici o clauză în scris, așa cum de altfel te-ai aștepta de la un străin, cu atât mai mult de la un om în vârstă. Ulterior, părinții mei au realizat că aceasta s-a întâmplat exact în ziua de prăznuire a Sf. Parascheva de la Iași, Sfântă la care familia mea s-a închinat de câteva generații. Mai mult, eu care mulți ani am fost un răzvrătit împotriva „popilor cu ochelari de cal” mi-am găsit duhovnic chiar la biserica „Sfânta Parascheva” și pe care îl iubesc nespus. Părinții mei între timp s-au spovedit și ei la același părinte și iată cum Sfânta Parascheva ne-a adunat pe toți și ne-a dat nu numai un acoperiș deasupra capului, ci și mult ajutor sufletesc, de fapt bogăția cea mai de preț!

Aș putea să vă mai dau și alte mărturii ale dragostei sfinților trăite de cei din familia mea și despre felul cum ei „ne aleg pe noi”, dar nu aș vrea să încarc foarte mult istorisirea de acum. Nu aș încheia însă înainte de a vă mai relata un caz, de data aceasta întâmplat unei alte familii și care mi se pare răscolitor, comparativ cu toate cele pe care le-am mai auzit. Până acum, cele relatate mai sus ar putea fi puse pe seama unei „efervescențe” prea mari a trăirilor noastre, a unei „exaltări”, sau s-ar putea spune că sunt simple „potriviri”, sau „speculații”. „Se mai întâmplă…” ar putea argumenta unii mai neîncrezători. Ce ar zice însă aceștia după ce vă voi istorisi în continuare și o altă „întâmplare”?

La biserica Spitalului Polizu exista o părticică din moaștele Sfântului Ioan Rusul, care se găsesc în insula Evia din Grecia. Dar acest mare sfânt îi iubește mult pe români și o să vă povestesc ce i s-a întâmplat unui cuplu de români, care nu putea avea copii. Se chinuiau de multă vreme cu această problemă, care medical vorbind nu se mai putea rezolva. Ei însă nu și-au pierdut nădejdea, s-au rugat și în final Dumnezeu a orânduit să ajungă în insula Evia, la moaștele Sfântului Ioan Rusul. Acolo, ca și în alte locuri unde sunt cinstiți sfinții făcători de minuni, există obiceiul de a se lăsa ceva la raclă, sau la icoana Sfântului / Sfintei respective. Se lasă ceasuri, pandantive, sau alte accesorii, unele de valoare, alții lasă bani, ca semn al ajutorului oferit, sau așteptat. Ei bine, această familie era sărmană, dacă lăsau bani, nu mai aveau cu ce să se întoarcă în țară, alte obiecte de valoare nu aveau. Ce semn al credinței lor ar fi putut lăsa? Mai mult, soțul era profund dezamăgit și chiar învrăjbit din cauza lipsei copiilor și i se părea că totul este o pierdere de timp. Doamna se ruga în liniște și din tot sufletul Sfântului Ioan și în acest timp, ca o reacție, domnul își scoate brusc verigheta și o aruncă spre racla Sfântului cu mânie. După aceste manifestări contradictorii, se liniștesc și câteva zile mai târziu se întorc în țară. În scurt timp femeia rămâne gravida. Dar la examinările ecografice fetale doctorii le spun că lucrurile nu stau chiar bine, pentru că s-ar părea că mânuța copilașului este lipita de corp și parcă ar fi ceva în neregula și la pumnul lui. Urmează și alte ecografii, care confirmă ce au spus primii medici. Familia însă nu se dă bătută, ci respinge gândurile care vin natural în astfel de situații: „Uite, Dumnezeu ne-a dat un copilaș, dar este cu probleme, nu era poate mai bine să nu ni-l dea deloc, decât așa handicapat.. ?” Hotărăsc însă că vor merge înainte, nu vor avorta și vor accepta voia lui Dumnezeu și Sfântului Sau, oricare ar fi ea, nădăjduind însă în mila, puterea și iubirea de oameni a Domnului. Și iată că femeia ajunge să nască copilașul și ce credeți? Ce ținea cel mic în mânuță, atunci când doctorii l-au scos din burtica mamei? Ei bine, vă vine să credeți sau nu, era verigheta…

Dacă în celelalte cazuri unii s-ar putea gândi la coincidente, speculații, ce s-ar mai putea obiecta acum, când minunea este cutremurător de grăitoare?

De altfel, părintele Vernezos de la biserica din Evia, Grecia îi întreabă mereu pe pelerinii romani daca știu de „minunea cu inelul”?

Aceasta ultimă întâmplare este una auzită de mine de la preotul paroh al bisericuței „Sf. Ioan Rusul” din incinta Maternității Polizu, nefiind însă trăită de familia mea. Dar mi-aș dori ca împreună cu un grup de prieteni medici să căutam și să aflam familia aceasta, care acum am înțeles că ar locui în Focșani și să vorbim cu doctorii de la Spitalul Municipal, unde ar fi avut loc nașterea. Astfel și această minune ar putea fi făcută publica cu mai multe detalii și mărturii de la cei care au fost implicați direct. Dacă Dumnezeu va orândui. Dar nădăjduiesc că așa se va întâmpla, pentru că tot spre slava Sfinților Săi și a Numelui Său va fi!

„Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Săi”!

Dr. Adrian Roșca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *